Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii

Cum sa ai o fundatie SOLIDA fara probleme

Publicat de marcela 29.04.2019 0 Comentarii CONSTRUIESTE CU CAPUL PE UMERI,

Cum să ai o fundație SOLIDĂ fără probleme în cațiva pași super simpli!

 

Unde și cum fac economii la fundație?

 

 

În funcție de studiul geofizic se calculează fundația casei. În Satu Mare, de exemplu, temelia este săpată de obicei la 110-130 cm, dar pe un sol cum este în Cluj, săpăturile pot ajunge chiar și la 2 metri și jumătate, fapt care influențează considerabil costurile.

Cu cât adâncimea la care se sapă este mai mare, cu atât volumul materialelor necesare pentru turnarea fundației crește, și implicit, și prețul final al casei. Pe de altă parte, proiectul va trebui respectat, astfel încât viitoarea construcţie să poată fi utilizată în siguranţă. 

 

Pașii pentru  realizarea fundației sunt următorii:

 

  1. Trasarea fundației
  2. Săparea fundației conform adâncimii din proiect și a studiului geo
  3. Pregătirea armăturilor de fier beton din pământ (dacă proiectul prevede asta)
  4. Curățarea fundației și pregătirea pentru turnare
  5. Recepția făcută împreună cu inginerul structurist, dirigintele de șantier și beneficiar pentru constatarea adâncimii bune pentru fundare
  6. Turnarea betonului în pământ
  7. Pregătirea cofrajelor de tip DOKA pentru turnarea betonului în elevație (fundația de deasupra pământului)
  8. Pregătirea și pozarea în viitoarele băi a tuburilor PVC pentru canalizare, respectiv a țevilor pentru apă (le pozăm acum, înainte de turnarea betonului, pentru a nu fi nevoiți ulterior să spargem placa de beton în vederea poziționării acestora)
  9. Pregătirea grinzilor din elevație, legarea fier-betonului
  10. Recepția înainte de turnare, făcută împreună cu inginerul structurist, dirigintele de șantier și beneficiar
  11. Turnarea cu pompă a betonului în elevație
  12. Decofrarea elevației și pregătirea turnării plăcii peste elevație
  13. Umplerea cu pământ a fundației
  14. Vibro-compactarea stratului de pământ astfel încât să ajungă la gradul optim de compactare și pregătirea de turnare
  15. Turnarea unui strat de 10-15 cm de balast peste pământul din fundație (cu rol de rupere a capilarității - împiedică apa să urce înspre placa fundației)
  16. Așezarea unui polistiren expandat de 5 cm în fundație cu rol de termoizolație
  17. Așezarea peste întreaga fundație a unei folii industriale cu rol de hidroizolație (împiedică apa să urce înspre placa fundației)
  18. Cofrarea plăcii peste fundație
  19. Pregătirea și legarea structurii de fier-beton a sâmburilor de rezistență (stâlpii de rezistență ai casei)
  20. Așezarea plasei sudate peste fundație și legarea acesteia.
  21. Cofrarea plăcii peste fundație și pregătirea pentru turnarea betonului din placa
  22. Turnarea betonului și nivelarea acestuia.

 

Recomandări: unde poţi economisi?

Solicită constructorului să vină cu propriile cofraje pentru fundaţie (asigură-te că are cuprins în oferta iniţială cofrajele).

 

De ce este important acest lucru?

Dacă lucrezi cu o echipă de meseriaşi care nu vine cu cofraje, vei avea nevoie de scândură pentru cofragarea fundaţiei. Dacă o cumperi, undeva la cel puţin 5 mc (de la 5 în sus) la preţul de 900 de lei/mc, cât e scândura azi (dar în continuă creştere), ajungi la 4500 de lei necesarul pentru cofragarea unei fundaţii. E RISIIIIIIPĂ!!!!

În cel mai rău caz, cel în care ai dat de nişte meşteri atât de buni, încât vrei să lucrezi doar cu ei, sunt testaţi şi ultraverificaţi, dar nu au cofraje, interesează-te pentru închirierea unui sistem de cofragare de tip DOKA. Te va costa mai puţin decât scândura.

Acum, trebuie să ştii că, oricât de potrivite ar fi cofrajele DOKA pentru fundaţie, tot vei avea nevoie şi de ceva scândură pentru completări; cel mai probabil, însă, în funcţie de configuraţia fundaţiei, îţi vor trebui doar 0,5 - 1 mc, nu 5 sau 6. 

 


Pentru mai multe detalii legate de construcția casei înscrie-te la cursul GRATUIT : “ 21 de secrete despre cum sa-ti construiesti casa de vis la 1/2 de preț, fără sa faci rabat la calitate “ pe www.cristianbudau.ro


Cristian Budău
Construieşte cu capul pe umeri pentru a rămâne cu bani în buzunar! :)

Scrie un comentariu