Cum fac educație financiară copilului, dacă el nu are banii lui?

Cum fac educație financiară copilului, dacă el nu are banii lui?

Această întrebare poate apărea în momentul în care părintele află de educația financiară pentru copii.

Educația financiară reprezintă ansamblul de măsuri aplicate, în mod sistematic, în vederea formării și dezvoltării însușirilor cu privire la finanțe, organizarea lor din punct de vedere a circulației banilor; aspecte referitoare la împrumut și gestionarea banilor, economisire, investiții- multiplicarea banilor.

Copiii au bani, de cele mai multe ori de la părinți, bunici, colindat, rest de la magazin. Copiii învățând despre bani: ce reprezinta ei, cum sunt câștigați, cum pot fi folosiți, cum circulă creează obișnuințe sănătoase pentru un viitor prosper. Necunoscând banii, neștiind la ce folosesc, cum sunt câștigați și de ce avem bani, copiii nu vor putea deprinde comportamente sănătoase financiar, precum: economsirea lor, cheltuirea săbuită, astfel încât să aibă parte de mai mulți bani.

Copiii, deși sunt mici, înțeleg tot ceea ce li se explică. Avem tendința să credem că copiii nu înțeleg multe pentru că ei nu pot explica ceea ce înțeleg, deoarece au un vocabular limitat, însă conexiunile neuronale, în formare, le permit să conecteze informațiile primite și să facă sens, în mintea lor, înțelegând multe despre cele prezentate. Astfel, deși nu au banii lor sub formă de salariu, copiii pot deprinde informații utile despre bani și comportamente. Cu toate acestea beneficiază de banii lor sub formă de alocație și o pot gestiona, însă până la vârsta de 7 ani nu consider propice a lăsa alocația copilului în grija sa, ci consider important ca părintele să îi administreze alocația, anume să i-o economisească, dându-i și un exemplu, astfel, de bună practică în gestionarea banilor. Până atunci îl poate lăsa pe copil să își gestioneze banii primiți de la colindat, de la bunici sau restul de la magazin, în baza explicațiilor oferite cu privire la orintarea în alegerea cumpărăturilor sale bazate pe nevoi și dorințe: un aliment vs. un dulce, un set de creioane în loc de o jucarie mai puțin folositoare (prin folositoare mă refer la educativă) și îl implic în discuțiile din familie cu privire la bugetul familiei și la deciziile luate în casă cu privire la investiții, economii, cheltuieli. Deși este mic și poate nu va percepe chiar toate aspectele dicuției, căci discuția poate fi sau nu explicată pe înțelesul copiilor, simplul fapt că observă adunarea familiei în jurul unei mese și discuția se centrează asupra banilor, îi creează acestuia obișnuința din viitor; copilul devenit adult va copia organizarea familiei în jurul mesei și va replica comportamentul cu privire la gestionarea propriei familii așa cum a văzut că se întâmpla în copilăria sa.

Copiii, la vârstă mică învață prin imitație, în baza acțiunii cu material concret pe care îl poate intuit, manipula, iar banii dacă li se oferă, li se explică ce sunt cu ei, care sunt, de ce există ei și ce scop au și sunt și ei prin preajmă în momentul în care părinții discută deciziile cu privire la bugetul familiei, vor deprinde tainele finanțelor personale, vor beneficia de educație financiară de mici - ca premise pentru succesul financiar de mai târziu. Bazele comportamentelor, obișnuințelor, emoțiilor cu privire la bani și la deciziile financiare sunt luate, create în copilăriei, înmagazinate în subconștient fapt ce explică motivul faptului că un adult poate economisi cu ușurință 10 sau chiar 50% din venitul său, în timp ce un altul nu poate nici măcar să nu se abțină din a își cheltui ultimul ban sau a se împrumuta pentru a ajunge la următorul salariu. Toate aceste obișnuințe sunt formate în copilărie din adecvarea la comportamentul părintilor, la obișnuințele și modul în care decideau ei cu privire la banii familei.

Educația financiară, în concluzie, poate fi făcută, explicit, în copilărie sau nu; copilul învățând în baza imitației comportamentului părinților săi, căci părinții sunt cei cu care are o conexiune importantă, deoarece informațiile deprinse în copilărie vin pe fond emoțional. Copilul învață un aspect foarte ușor dacă vine de la o persoană cu care are o legatură emoțională puternică, astfel se explică vorba românească a ”celor șapte ani de acasă”; educația se face acasă în cei șapte ani (era pe vremuri) în care mama stătea acasă cu copilul și îl educa, îl forma pentru viitor, pentru viața de adult, timp în care îi oferea toate informațiile necesare de care avea nevoie, iar lumea considera un copil sau un adult educat pe  acela care ”avea cei șapte ani de acasă”.

Nu este necesar să îi dau lunar o sumă de bani copilului doar ca să aibă bani – resursa pentru a începe educația financiară acasa, cu el. Alocația i-o pot oferi după vârsta de 7 ani, când învață să facă operații matematice cu ușurință și astfel să îi faciliteze raționalizarea, gestionarea banilor proprii pentru tot ceea ce își dorește, referindu-mă, aici, la demarcația dintre nevoie și dorință; acum poate face calculul ușor dacă poate să își realizeze și o nevoie și o dorință cu banii care îi are sau se limitează la una dintre ele și dacă poate să și economisească.

          În loc de concluzie, vă las cu o atenționare: educația începe întotdeauna acasă și responsabilul este chiar părintele!

Roxana Bucur

Planificator și consultant financiar independent - Educator financiar pentru copii și părinți

Autor al cărții de educație financiară pentru copii: ”Mărunțilă și Bancnoțilă” și fondatorul grupului de Facebook: ”Educație financiară pentru copii”