Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii

Cine eu?! Eu nu voi mai ajunge la pensie!

Publicat de marcela 19.08.2019 0 Comentarii BANII FAMILIEI, INCOTRO?,

Cine eu?! Eu nu voi mai ajunge la pensie!

 

 

Ce reprezintă pensionarea?

 

Este acea perioadă când ai timp, pentru că de-a lungul vietii te plângi că nu ai timp, însă atunci nu vei avea bani.pensia

 

Pensia

 

Pensia reprezintă venitul pe care îl vei primi, deși nu vei mai fi activ, nu vei mai munci. Și dacă ideea de a primi un venit fără a munci îți surâde, ei bine, contează și suma pe care o vei primi.

 

Pensia de la stat va reprezenta, din cauza exodului tinerilor ce vor susține bugetul altui stat, a scăderii natalității și datorită creșterii duratei de viață 15% din venitul mediu. Vor ajunge 3 pensionari să fie susținuți de un singur activ.

Pilonul 2 va ajuta și el la suplimentarea venitului, cu până la 40%. Și restul?

Dacă afirmi că nu vei mai ajunge la vârsta pensionării, vârsta aceea o vei prinde cu siguranță dacă nu ai deja o boală incurabilă și, cu toate acestea, se poate să o prinzi, datorită descoperirilor din lumea medicinei; numai să ai bani să îți permiți tratamentul, și, din nou ajungem la bani.

 

 

Ce poți face?

 

Pentru a avea o retragere relaxantă din activitate este necesar să deprinzi comportamente sănătoase de gestionare a finanțelor proprii. Ceea ce deprinzi în timpul cât ești activ, din punct de vedere a gestionării finanțelor personale îți conferă sau nu un nivel ridicat la vârsta pensionării.

Poți economisi pentru retragerea din activitate. Cu cât ai timp 40, 30 de ani la dispoziție, te poți ajuta de sume mici economisite pentru a strânge un cont pentru retragerea din activitate. 200 de lei x 480 de luni = 96.000 de lei acești bani pot fi folosiți în 20 de ani, cât se estimează a fi anii de stat la pensie, respectiv: 96.000 : 240= 400 de lei în plus.

 

Dar dacă nu mai avem timp, pentru a strânge aceeași sumă de bani, într-un timp scurt, de 10 ani, avem nevoie să economisim lunar: 96.000 : 120 = 800 de lei.

 

Dacă te gândești că oricum este puțin 400 de lei la pensie lunar, atunci ai descoperit că economisirea nu reprezintă o variantă fiabilă, ci ai nevoie să investești acei bani. Cei 200 de lei lunar vor genera în cont, cu un randament de 8%, 519.818 lei, respectiv un surpus la pensie de 2.165 de lei lunar.

În schimb dacă te gândești să investești 800 de lei lunar timp de 10 ani, suma din cont nu va fi aceeași, ci 129.700 de lei, ceea ce reprezintă în plus lunar timp de 20 de ani: 540 de lei. Și acestea, pentru că investițiile nu sunt o ”joacă”, o speculă (bine, sunt unele , dar nu ne referim la acelea, pentru că riscul de a pierde banii nu vrem să ni-l asumăm pentru pensia noastră), ci avem nevoie de timp în care banii noștrii să crească, precum crește un pom cu roade din care să ne înfruptăm mulți ani.

 

Roxana Bucur

Planificator și consultant financiar independent

Fondatorul blog-ului: Psihologiabanilor.ro

Succes în conștientizarea banilor!

Scrie un comentariu