Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii

Organizare de santier

Publicat de marcela 14.05.2019 0 Comentarii iexpoHOME - CONSTRUIESTE CU CAPUL PE UMERI,

Organizarea de șantier

 

Începerea unui şantier presupune realizarea unor spații de depozitare pentru scule și materiale, precum și rezolvarea, fie și temporară, a problemei utilităților, pentru că va fi nevoie de APĂ CURENTĂ și CURENT ELECTRIC.



Problema apei pentru şantier poate fi rezolvată și prin forarea unui puț de mică adâncime, la care adăugăm un hidrofor sau o pompă submersibilă.



Recomandare: cum poţi face economii


 

       Forajul la mică adâncime (12-14 ml) se pretează mai ales în zonele de seş, unde, la adâncimea mai sus amintită, de cele mai multe ori se găseşte apă suficientă încât să ajungă pentru întreaga perioadă de lucru pe şantier. Costul lui la acestă adâncime se situează în jurul valorii de 100 E. Costul apei folosite pe şantier şi în primul an de irigaţii va compensa cu vârf şi îndesat această investiţie.


După terminarea şantierului, puţul respectiv va putea fi folosit drept sursă GRATUITĂ de apă pentru irigaţii; aşadar, este important să gândeşti strategic amplasarea lui, astfel încât să te asiguri că va fi util şi după încheierea lucrării.

În ceea ce priveşte curentul electric, îţi recomand să te branşezi la distribuitorul electric din zonă încă înainte de începerea lucrărilor. În cazul în care nu ai reuşit încă să o faci şi începi lucrările, o înţelegere cu vecinii poate fi la fel de binevenită.

Plata facturilor de curent ale vecinilor va fi mult mai puţin costisitoare decât alimentarea unui generator. Soluţia alternativă, în cazul în care niciuna dintre variantele de mai sus nu este aplicabilă, ar fi să închiriezi un generator electric de minim 3 KW.

Ar fi recomandabil ca varianta 3  să fie ultima soluţie la care recurgi, pentru că, pe lânga închirierea în sine şi costurile aferente ei, vei avea de suportat zilnic şi un cost al combustibilului consumat pentru a produce curent. Per total, vei vedea că economia făcută prin apelarea la primele două solutii este cu adevărat de luat în calcul.

Pentru canalizare se poate folosi o fosă septică sau se poate închiria o toaletă ecologică de la firmele specializate. Este important să nu pierzi din vedere asigurarea perimetrului cu un GARD DE PROTECȚIE, pentru a nu risca să îți dispară materialele de pe șantier în timpul nopții.

De asemenea, legea prevede obligativitatea beneficiarului de a afișa la vedere PANOUL DE IDENTIFICARE A ȘANTIERULUI, cu dimensiunea minimă de 60X90 CM, pe care va trebui să treci următoarele informații:
 

  • Numele beneficiarului,
  • Adresa obiectivului și datele de identificare,
  • Firma de construcții care va realiza lucrările sau menţiunea că acestea vor fi executate în regie proprie,
  • Numărul autorizației de construire,
  • Data începerii lucrărilor,
  • Data finalizării șantierului,
  • Imaginea viitoarei clădiri.


După toate acestea, începe munca propriu-zisă: pregătirea terenului, care trebuie curățat de arbuști și tufișuri în vederea trasării, precum și asigurarea unui drum de acces suficient de încăpător pentru utilajele care vor fi folosite.

Nu în ultimul rând, în funcție de situație, va trebui să nivelezi terenul, în cazul în care acest lucru este specificat în proiectul tehnic.

 




Cristian Budau
Construieste cu capul pe umeri pentru a ramane cu bani in buzunar :)

Scrie un comentariu