Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii implica acceptarea lor. Detalii

Criza prin care trece forta de munca in constructii

Publicat de marcela 25.08.2019 0 Comentarii iexpoHOME - CONSTRUIESTE CU CAPUL PE UMERI,

Criza prin care trece forta de munca in constructii

 

Care sunt cauzele pentru care acest domeniu are dificultati in Romania.

În ceea ce privește domeniul construcțiilor, principalele probleme care apar au legătură cu resursa umană, cu lipsa personalului calificat.



Ce înseamnă criza forței de muncă în construcții?

Reprezentanții sectorului construcțiilor semnalează în unanimitate lipsa forței de muncă drept cea mai mare problemă pe care o întâmpină domeniul în România.

Această criză a forței de muncă se manifestă la toate nivelurile de specializare, de la specialiști în construcții, meseriași sau chiar muncitori. Este din ce în ce mai greu pentru firmele de construcții să găsescă meseriași pricepuți și calificați.



Au mai ramas paroximativ 300.000 din 500.000 de muncitori

Situația este îngrijorătoare în contextul în care în 2008 existau 500 000 lucrători în construcții iar în ziua de azi au rămas aproximativ 300 000, iar tendința este ca și acest număr să scadă.



Cauzele lipsei forței de muncă în construcții

Motivele pentru care a apărut această situație în prezent sunt variate.



Una din cauze are legătură cu dispariția aproape în totalitate a școlilor profesionale din țară.

Nu sunt alocate destule resurse pentru pregătirea tinerilor în domeniul construcțiilor. Angajatorii întâmpină această problemă atunci când caută să recruteze din rândul absolvenților, numărul lor fiind mult prea mic iar nivelul de pregătire de multe ori sub așteptări.



O altă problemă este migrația forței de muncă și fluctuația de personal.


Pleaca lumea sa munceasca in Germania, MArea Britanie, Franta .

Frecvent, după ce învață o meserie, muncitorii aleg să plece în străinătate pentru salarii mai mari sau condiții de muncă mai bune.



Ce consecințe are lipsa personalului calificat?


Pentru că firmele nu mai găsesc forță calificată de muncă, trebuie să aloce resurse pentru a forma oamenii la locul de muncă, ceea ce presupune costuri semnificative. Pentru că tehnologiile moderne și utilajele de ultimă generație folosite de firmele de construcții mari necesită un anumit nivel de instruire pentru a fi operate, și timpul în care poate fi formată o astfel de persoană este destul de mare.

De asemenea, costurile construcțiilor au crescut cu 10-15% în ultimii ani din cauza lipsei personalului calificat, ceea ce duce implicit și la o creștere majoră a prețurilor locuințelor și o scădere a calității construcțiilor. Pentru că există din ce în ce mai puțini meseriași calificați, și termenele de predare ale proiectelor înregistrează întârzieri.

Unii manageri se plâng și de faptul că muncitorii rămași sunt neserioși, pleacă după o săptămână sau o lună de muncă sau execută lucrări de calitate îndoielnică.



Ce se poate face?

Reprezentanții Casei Sociale a Constructorilor (CSC) și-au exprimat dorința de a atrage înapoi în țară forța de muncă plecată în străinătate într-un efort de a rezolva criza de personal avizat.

De asemenea, este nevoie să se revizuiască drastic programa școlară, precum și să se dezvolte parteneriate între școli și firme pentru a pregăti forța de muncă tânără și a-i oferi oportunități în țară. Mai multe companii au făcut deja demersuri pentru a susține astfel de școli, asigurând transport elevilor, cazare și burse.

Se încearcă rezolvarea acestei situații și prin programele de formare a specialiștilor în domeniu. În prezent Casa de Meserii a Constructorilor oferă astfel de resurse celor care doresc să învețe această meserie.

O altă soluție propusă vizează atragerea muncitorilor calificați din China sau Vietnam, dar costurile de integrare sunt foarte mari, ceea ce înseamnă că nu poate fi o soluție fezabilă pentru toate firmele.




Cristi Budau

Construieste cu capul pe umeri,
Pentru a ramane cu bani in buzunar www.cristianbudau.ro

Scrie un comentariu